Interpretari ale legilor penale publicate in Monitorul Oficial
Publicata la data: 16 Iulie 2008
Ultimul update: 16 Iulie 2008, 23:19
In Monitorul oficial nr. 537 din 16.07. 2008 s-au publicat deciziile nr. 64, 65, 66 si 67 ale Sectiilor Unite ale Inaltei Curti de Justitie si Casatie prin care s-au solutionat 3 recursuri ininteresul legii promovate de procurorul general.
Prin Decizia nr. LXIV (64) s-a admis recursul în interesul legii si s-a stabilit ca dispoziţiile art.171 alin.3 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că asistenţa juridică nu este obligatorie, pentru petenţi sau intimaţi, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în condiţiile art.2781 din Codul de procedură penală.
Prin decizia nr. LXV (65), Inala Curte admitad recursul în interesul legii, a stabilit că in interpretarea dispoziţiilor art.332 din Codul de procedură penală, cu referire la art.159 alin.13 teza ultimă din Codul de procedură penală stabileşte că, în situaţia restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi 180 de zile, calculată prin adiţionarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale şi ulterioare restituirii cauzei la procuror.
De asemenea, prin decizia nr. LXVI (66), s-a admis recursul în interesul legii si s-a stabilit că sintagma « vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane » conţinută în dispoziţiile art.89 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări prevăzute în art.182 alin.2 Cod penal.
In final, prin decizia nr. LXVII (67), s-a admis recursul in interesul legii si s-a stabilit ca dispoziţiile art.59-61 din Codul penal, art.75-77 din Legea nr.275 din 20 iunie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal precum şi art.450 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că cererea de liberare condiţionată va fi examinată de instanţă, sub aspectul îndeplinirii tuturor condiţiilor legale, la momentul judecării acesteia şi nu la momentul introducerii ei.
Este de precizat ca, desi in anul 2007 s-au pronuntat 87 de decizii in interesul legii de catre Inalta Curte, pana in prezent nu s-au publicat decat 67 de astfel de decizii din anul 2007 si una din anul 2008. Decizia publicata in anul 2008 este decizia 21/2008 si priveste drepturi ale drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.