Print  Recomanda  Y!M

Curtea Constitutionala rateaza o sansa istorica. A cata ?

15 Ianuarie 2009

Recenta hotarare a a Curtii Constitutionale privind neconstitutionalitatea Ordonantei de Urgenta a Guvernului care interzicea cumul pensiei cu salariul de la stat a pus in evidenta, in afara aspectelor de fond generate de continutul ordonantei, un mod profund viciat al unor institutii ale statului de a se raporta la anumite principii de drept si etice.

In consecinta, nu voi intra in discutii privind dispozitiile ordonantei de urgenta, intelegand ca scopul acestui material este altul.

Se cunoaste bine faptul ca 4 din cei 9 judecatori ai Curtii Constitutionale sunt persoane care au raporturi de natura celor vizate de OUG iar textul ordonantei le-ar fi produs in mod personal si direct prejudicii.

Se cunoaste de asemenea la fel de bine faptul ca Avocatul Poporului care a sesizat Curtea Constitutionala in privind neconstitutionalitatii OUG se afla in aceeasi situatie cu judecatorii de la Curtea Constitutionala.

Intrebarea legitima care se pune este aceea daca persoane care au si un interes personal intr-o anumita situatie se pot pronunta sau nu in problema respectiva care le poate afecta, in bine sau in rau, interesul. Mai precis, intrebarea corecta este daca este etic (nu legal) ca o persoana care ocupa o functie publica, in virtutea careia poate sau chiar este obligat sa ia o anumita decizie, trebuie sa se pronunte in privinta unei chestiuni care produce efecte in mod imediat si direct in favoarea sa.

S-ar putea spune ca Avocatul Poporului este o intitutie care actioneaza pentru protectia drepturilor cetatenilor. Dar Avocatul Poporului este de asemenea o institutie care trebuie sa tina cont de faptul ca cel care ocupa aceasta functie se afla intr-o situatie de natura sa ridice semne de intrebare in legatura cu interesul si legitimitatea actiunii (sesizarii) sale. Intrebari legitime sunt si urmatoarele:

-          Actioneaza Avocatul Poporului la fel de prompt si eficient in majoritatea cazurilor pe care le abordeaza ?

-          Analizeaza Avocatul Poporului toate actele normative suspectibile de sesizare a Curtii Constitutionale, si daca da, cum se explica numeroasele acte normative declarate neconstitutionale fara ca Avocatul Poporului sa fi mimat macar vreo actiune in acest sens?

-          Care este necesitatea ca o institutie de acest tip sa aiba dreptul de a sesiza Curtea Constitionala, in timp ce un grup de cetateni ori chiar un grup de organizatii neguvernamentale (eventual calificate), care sunt expresia vointei civice a societatii nu au acest drept ?

-          Care sunt principiile etice care permit Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitionala intr-o problema care are in mod evident implicatii directe asupra persoanelor denumite Avocatul Poporului si respectiv judecatori ai Curtii Constitutionale.

S-ar putea spune de asemenea ca judecatorii Curtii Constitutionale sunt obligati sa se pronunte intr-o chestiune care le este supusa analizei. Altfel, ei ar putea produce disfunctionalitati sistemice. Acest argument este in mod evident fals. Curtea Constitionala s-a mai pronuntat si in alte randuri cu mai putini membri decat compun Curtea. Nu ar fi pentru prima data cand judecatorii au lipsit intemeiat sau nu. Insa, nu se poate nega, ca este ETIC ca un judecator care stie, intelege si accepta ca are un interes propriu in cauza, chiar daca acest interes este LEGITIM, trebuie sa evite sa se pronunte in acea cauza. NU ar fi prima data cand, in fata imperfectiunii legii sau constitutiei, oameni de valoare, corecti si echitabili au gasit modalitatea cea mai buna pentru a inlatura orice banuiala.

Desigur ca acesti judecatori ne vor servi povestea cu obligatia de a se pronunta sau chiar povestea cu faptul ca ei in esenta sunt de acord ca textul analizat este neconstitutional, eventual chiar mitul  care spune ca nu s-ar putea chiar ei sustrage obligatiei de a servi biblia natiunii si CONSTIINTA este cea care le-a spus ca, chiar daca unii are crede ca erau interesati in cauza, ei totusi trebuia sa ia parte la acea decizie.

Dar nu putem sa nu ne intrebam daca acelasi rezultat nu s-ar fi putut obtine mai elegant, prin impunerea unui princiu ETIC in fata unui principiu volatil al suprematiei legii care ii obliga sa voteze.

Curtea a ratat din nou ocazia de a se impune ca o instanta morala in primul rand,  o instanta care sa fie ea insasi izvor de incredere si a prefarat solutia simplista dar periculoasa a jocului dubios, la limita eticii dar in afara ei, intr-o chestiune in care putea sa dea exemplu, chiar sa se pronunte asupra lui, tuturor functionarilor publici care ar trebui sa puna etica inaintea unor texte de lege jenante.