Pompiliu Bota vs. Romania
Publicata pe site la data de
Institutie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Decizie privind admisibilitatea unei cereri
DECIZIE
PRIVIND ADMISIBILITATEA
cererii nr. 24057/03
prezentată de Pompiliu BOTA
împotriva României
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (secţia a doua), în şedinţa din 12
octombrie 2004 în componenţa :
J.P. Costa, preşedinte
C. Bîrsan
K. Jungwiert
V. Butkevych
W. Thomassen
A. Mularoni, judecători
şi doamna S. Dollé, grefier de secţie.
Având în vedere cererea mai sus
menţionată, introdusă la 2 iunie 2003,
După deliberare dă următoarea decizie :
ÎN FAPT
Reclamantul Pompiliu Bota, este
cetăţean român, născut în 1954, şi locuieşte la Orăştie. Este licenţiat în
drept şi preşedinte al asociaţiei de caritate „Bonis Potra”.
A.
Circumstanţele speţei
Faptele cauzei, aşa cum au fost
prezentate de reclamant, se pot rezuma astfel :
Printr-un act de constituire din 29
iulie 2002, reclamantul şi alţi doi terţi au decis de a pune împreună o sumă
echivalentă cu o sută de euro pentru crearea, în baza Ordonanţei Guvernului nr.
26/2000, o asociaţie de caritate numită „Bonis Potra”, având printre
obiectivele sale statutare, pe lângă ajutorarea orfanilor, a copiilor în
dificultate şi ajutorarea spitalelor judeţene, constituirea unei unităţi economice,
a unui studio de înregistrări, de ziare, canale de radio şi de televiziune,
barouri, saune, saloane de cosmetică şi de masaj.
Reclamantul a fost desemnat
preşedinte şi reprezentantul asociaţiei, în vederea demersurilor pentru
obţinerea statutului juridic. Cererea de înscriere a asociaţiei în registrul
departamental al asociaţiilor a fost înregistrată sub nr. 42/2002 pe rolul
judecătoriei din Deva.
Prin şedinţa din 5 august 2002,
judecătoria i-a primit cererea şi i-a acordat statutul juridic.
Prima decizie a asociaţiei,
luată la 10 septembrie 2002, a fost constituirea „Baroului constituţional
român”.
1.
Dizolvarea asociaţiei
„Bonis Potra”
La 4 octombrie 2002, baroul judeţean
din Hunedoara, membru al Uniunii Naţionale a Avocaţilor (de acum înainte
„Uniunea”), a cerut judecătoriei din Deva dizolvarea asociaţiei „Bonis Petra”
şi radierea sa din registrul asociaţiilor, pe motivul obiectivului şi
activităţii sale, şi anume, crearea de barouri. S-a arătat că legea nr. 51/1995
privind organizarea profesiei de avocat prevede exercitarea profesiei într-un
cadru naţional unic şi sub controlul Uniunii şi doar din neglijenţă judecătoria
din Deva a acordat statutul juridic asociaţiei în discuţie. S-a tras concluzia
că aşa cum reiese din activitatea asociaţiei, singurul său scop a fost
exercitarea profesiei de avocat, ceea ce constituie o activitate ilicită şi
contrară ordinii publice instaurate de legea nr. 51/1995.
În timpul audierilor din 28
octombrie 2002, reclamantul a prezentat la tribunal un contract de asistenţă
juridică prin care asociaţia îl desemna ca „avocat” şi a cerut instanţei să ia
act. Prin decizie prealabilă rostirii dreptului, tribunalul nu s-a pronunţat
asupra legalităţii contractului în discuţie, dar l-a informat pe reclamant că,
în conformitate cu statutul asociaţiei, era valabil ca el să-i reprezinte.
Tribunalul a cerut, de asemenea, parchetului local să îi furnizeze dosarul nr.
42/2002 de la judecătoria din Deva, care privea înregistrarea asociaţiei.
În cursul audierilor din 6 ianuarie
2003, reclamantul a cerut anularea acţiunii baroului local pentru viciu de
procedură şi, în subsidiar, pentru lipsă de calitate procesuală. Printr-o
decizie prealabilă rostirii dreptului, tribunalul a respins excepţiile
reclamantului şi a decis să adauge la procedură dosarul nr. 42/2002 şi a fixat
un nou termen la data de 3 februarie 2003.
În şedinţa din 3 februarie 2003,
tribunalul a admis acţiunea baroului judeţean şi în virtutea articolului 56 §§
1 a) şi e) raportat la articolul 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, a
ordonat dizolvarea asociaţiei, pe motiv că obiectul său statuar era ilicit şi
contrar ordinii publice instituite de legea nr. 51/1995.
Tribunalul a observat că,
prevalându-se de calitatea sa de membru al „Baroului constituţional român”,
reclamantul a încheiat cu diverse persoane contracte de asistenţă juridică în
virtutea cărora şi-a arogat apoi dreptul de a le reprezenta ca avocat în faţa
instanţelor. Ori, condiţiile de exercitare a profesiei de avocat erau expres
definite în legea nr. 51/1995, în special în articolele 2 §§ 1 şi 9, conform
cărora profesia de avocat nu putea fi exercitată decât de membrii barourilor
reunite în Uniunea Avocaţilor din România. Bazându-se pe mai multe decizii ale
Curţii Constituţionale, tribunalul a considerat că în baza rolului de drept al
avocatului în îndeplinirea actului de justiţie, era absolut necesar ca accesul
la profesie să fie supus unui examen riguros în ceea ce priveşte cunoştiinţele
şi aptitudinile candidaţilor, iar practica, şi ea, de asemenea, să fie supusă
unei supravegheri.
În aceste condiţii, tribunalul a
hotărât că activitatea asociaţiei se plasa în afara cadrului legal de
exercitare a profesiei şi era, prin consecinţă, în afara legii. A decis
dizolvarea asociaţiei şi, în virtutea articolului 61 § 1 din Ordonanţa nr.
26/2000 a deschis împotriva ei o procedură de lichidare judiciară.
Tribunalul a respins totodată
cererea de radiere a asociaţiei din registrul departamental al asociaţiilor pe
motiv că radierea nu putea să aibă loc decât după închiderea procedurii de
lichidare judiciară.
Asociaţia „Bonis Potra” a înaintat
apel, arătând că activitatea sa era legală din momentul în care a fost
autorizată de judecătoria din Deva, şi a cerut respingerea acţiunii.
În cursul audierilor din 13 mai
2003, Tribunalul judeţean din Hunedoara a tratat apelul asociaţiei ca un
recurs. Reclamantul a ridicat, de asemenea, o excepţie de neconstituţionalitate
a articolelor 56 § 1 a) şi 60 § 4 a Ordonanţei nr. 26/2000, arătând că
posibilitatea pentru orice persoană interesată de a cere dizolvarea unei
asociaţii, cât şi reglementările care privesc bunurile unei asociaţii
dizolvate, contraveneau principiilor de respectare a prezumpţiei de nevinovăţie
şi a bunurilor. Tribunalul a suspendat examinarea dosarului şi l-a trimis
Curţii Constituţionale.
Prin decizia din 14 octombrie 2003,
Curtea Constituţională a respins excepţia. Ea a considerat că dizolvarea unei
asociaţii, al cărui obiect statuar sau activitate erau ilicite, reprezenta o
sancţiune civilă şi transferul către alte persoane juridice a bunurilor care
rămâneau în patrimoniul asociaţiei dizolvate nu era decât consecinţa acestei
sancţiuni.
La 24 noiembrie 2003, în ajunul unei
audieri fixate pentru a doua zi, reclamantul a depus la grefa tribunalului
judeţean o scrisoare prin care îl informa că, din cauza lichidării judiciare,
asociaţia nu mai avea sediu social şi a cerut ca aceasta să fie citată la o
adresă personală. El nu s-a prezentat la audierea fixată.
În cursul şedinţei din 25 noiembrie
2003, tribunalul a constatat că asociaţia a fost citată şi ea şi procedând la
analizarea motivelor de recurs a confirmat decizia prealabilă rostirii
dreptului a primei instanţe. Tribunalul a subliniat că prin statutul său, ca şi
prin activitatea sa, asociaţia „Bonis Potra” s-a plasat în afara cadrului legal
de exercitare a profesiei de avocat şi activitatea sa era ilicită. Printre
altele, tribunalul a estimat că obiectivul umanitar şi caritabil menţionat
iniţial în statutul asociaţiei i-a devenit total străin, căci activitatea sa
era de natură comercială şi avea ca scop obţinerea de profituri.
2.
Recursul în anulare
împotriva deciziei din 5 august 2002 a judecătoriei din Deva
La o dată neprecizată, în cursul
lunii noiembrie 2002, procurorul general a introdus în faţa Curţii Supreme de
Justiţie un recurs în anulare împotriva deciziei din 5 august 2002 a
judecătoriei din Deva.
Trebuie arătat că statutul
asociaţiei „Bonis Potra” avea mai multe vicii de formă şi că şi-a fixat un
obiectiv ilicit, ceea ce judecătoria din Deva ar fi trebuit să sancţioneze,
refuzându-i personalitatea juridică. Dosarul a fost retrimis spre examinare la
14 martie 2003 şi apoi la 10 octombrie 2003.
Reclamantul nu a furnizat informaţii
asupra acestei proceduri. El a considerat că, oricum, ea a devenit fără obiect
ca urmare a confirmării deciziei din 25 noiembrie 2003 a tribunalului judeţean
din Hunedoara, privin dizolvarea asociaţiei.
B.
Dreptul intern pertinent
1.
Ordonanţa Guvernului nr.
26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile
Articolul 4
„Asociaţia este subiectul de drept
constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei convenţii, pun în
comun, de manieră permanentă, contribuţia lor materială, cunoştinţele lor, sau
activitatea lor în scopul de a purta activităţi de interes general, comunitar,
sau, în funcţie de caz, în propriul interes, altul decât cel patrimonial.”
Articolul 7 § 2
„Cererea de înscriere în registrul
asociaţiilor sau a fundaţiilor este însoţită de următoarele documente: a) act
constitutiv; b) statutul asociaţiei; c) actul ce atestă sediul social şi
patrimoniul intiţial.”
Articolul 8 §§ 1 şi 2
„Asociaţia obţine statutul de
persoană juridică din momentul înscrierii în registrul asociaţiilor şi
fundaţiilor.
Într-un termen de trei zile socotit
din momentul datei depunerii cererii de înscriere şi a documentelor menţionate
la articolul 7 § 2, judecătorul desemnat de preşedintele de tribunal verifică
legalitatea acestora şi decide (...) în privinţa înscrierii asociaţiei în
registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.”
Articolul 14
„Dacă, prin natura sa, sau din cauza
obiectului său, asociaţia prevede activităţi, care, după lege, sunt supuse
autorizaţiilor administrative prealabile, ea nu va putea să se angajeze în
aceastea, sub pedeapsa de divolzare judiciară, înainte de obţinerea
autorizaţiilor necesare”
Articolul 56 § 1
„La cererea oricărei persoane
intresate, tribunalul pronunţă dizolvarea asociaţiei dacă: a) obiectul sau
activitatea sa au devenit ilicite sau contrarii ordinii publice; b) realizarea
obiectului său este urmărită prin mijloace ilegale, sau contrarii ordinii
publice; c) urmăreşte un alt obiect decât cel declarat în momentul constituirii
sale; d) devine insolvabilă; e) încalcă dispoziţiile articolul 14.”
Articolul 60 § 4
„În cazul divolzării judiciare a
unei asociaţii sau fundaţii pentru motivele prevăzute la articolul 56 § 1
a)-c), bunurile care îi rămân după lichidarea judiciară sunt încredinţate
Statului sau (...) autorităţilor locale.”
2. Legea nr. 51/1995 privind
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
Articolul 1 § 2
„Profesia de avocat nu poate fi
exersată decât de către membrii de barouri.”
Articolul 16 § 1
„Dreptul de acces la profesie este
supus unui examen, organizat după dispoziţiile prezentei legi şi statului
profesiei.”
Articolul 48 §§ 1 şi 2
„Baroul este constituit de toţi
avocaţii unui judeţ şi de oraşul Bucureşti.
Baroul se bucură de personalitate
juridică, de patrimoniu şi buget proprii.”
Articolul 57 §§ 1, 2 şi 3
„Uniunea Avocaţiilor din România
este constituită de toţi avocaţii înscrişi în barouri (...)
Uniunea se bucură de personalitate
juridică, de patrimoniu şi buget proprii.”
Nici un barou nu poate funcţiona în
afara Uniunii.”
Articolul 68 §§ 1, 2 şi 3
„Baroul asigură asistenţa juridică
în toate cazurile în care aceasta este obligatorie, cât şi la cererea
tribunalelor, parchetelor, sau a autorităţilor adminstraţiei locale, dacă se
consideră că o persoană nu dispune de mijloace pentru a se achita de cheltuiala
pentru avocat.
Prin derogare de la paragraful
precedent, decanul baroului poate acorda asistenţa juridică gratuită, dacă o
întârziere este susceptibilă să aducă prejudiciu la interesele persoanei
lipsite de mijloace.
În fiecare judeţ, baroul organizează
serviciile de asistenţă juridică de pe lângă fiecare tribunal şi a serviciilor
locale de poliţie şi ale ministerului public (...)”
PLÂNGERI
1.
Invocând articolul 11 al
Convenţiei, reclamantul invocă, pe de o parte, că dizolvarea asociaţiei „Bonis
Potra” nu a cunoscut dreptul său la libertatea de asociere şi, pe de altă
parte, că obligaţia de a fi membră a Uniunii Avocaţilor din România pentru a-şi
putea exersa profesia de avocat face obstacol la libertatea sa negativă de
asociere, care implică dreptul de a nu se asocia.
2.
Reclamantul susţine că
eventualul transfer, după lichidarea judiciară, către alte persoane juridice, a
bunurilor asociaţiei „Bonis Potra” presupune încălcarea articolul 1 al
Protocolului nr. 1 al Convenţiei.
3.
Reclamantul se plânge de
asemenea de caracterul pretins echitabil al procedurilor în faţa judecătoriei
din Deva, tribunalul judeţean Hunedoara şi Curtea Constituţională. Invocă
articolul 6 § 1 al Convenţiei.
În ceea ce priveşte procedura în
faţa judecătoriei Deva, trebuie subliniat mai ales:
-
că pe parcursul
audienţiei din 28 octombrie 2002, asociaţia „Bonis Potra” şi-a văzut refuzat
dreptul de a fi reprezentată de un avocat;
-
că între 30 septembrie
şi 28 noiembrie 2002, asociaţia nu a avut acces la dosarul nr. 42/2002 al
judecătoriei din Deva privind înscrierea sa în registrul de asociaţii, căci ar
fi fost trimis la parchet în vederea introducerii recursului în anulare
împotriva judecăţii din 5 august 2002.
Cât despre procedura în faţa
tribunalului judeţean Hunedoara, el se plânge:
-
de faptul că decizia din
25 noiembrie 2003 a fost pronunţată în absenţa unui reprezentant al asociaţiei
„Bonis Potra”;
-
de lipsă de
imparţialitate a unui judecător din completul care a pronunţat decizia din 25
noiembrie 2003, căci fiul său ar fi fost de asemenea avocat şi membru al
Uniunii.
Fiind vorba despre procedura în faţa
Curţii Constituţionale, el invocă o pretinsă lipsă de imparţialitate a unui
judecător care ar fi fost de asemenea avocat şi membru al Uniunii.
În sfârşit, reclamantul se plânge de
o pretinsă lipsă de imparţialitate a procurorului general care a introdus
recursul în anulare împotriva unei judecăţi din 5 august 2002, căci el ar fi
fost, de asemenea, avocat şi membru al Uniunii.
ÎN DREPT
1.
Reclamantul invocă, pe
de o parte, că dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” a suferit un prejudiciu în
dreptul său la libertatea de asociere şi, pe de altă parte, că obligaţia de a
fi membru al Uniunii Avocaţilor din România face obstacol la libertatea sa
negativă de asociere. El invocă articolul 11 al Convenţiei care se citeşte
astfel:
„1. Orice persoană are dreptul la
libertatea de reuniune pacifică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul
de a fonda cu ceilalţi sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru a-şi
apăra interesele.
2. Exercitarea acestor drepturi nu
poate face obiectul altor restricţii decât cele care, prevăzute prin lege,
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea
naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea crimei, protejarea
sănătăţii sau moralei, sau protejarea drepturilor şi libertăţile celuilalt.
Prezentul articol nu interzice ca restricţii legitime să fie impuse în
exercitarea acestor drepturi de către membrii forţelor armate, poliţiei sau
administraţiei de Stat.”
Curtea face notă că această plângere
comportă două secţiuni distinse, pe care le va examina succesiv.
a)
Curtea consideră că
dizolvarea asociaţiei „Bonis Potra” constituie, fără contestare, o ingerinţă în
exercitarea dreptului membrilor săi la libertatea de asociere.
O astfel de ingerinţă încalcă
articolul 11 al Convenţiei, cu excepţia cazului când ea ar fi „prevăzută prin
lege”, îndreptată către scopuri legitime cu privire la paragraful 2 al acestei
dispoziţii şi „necesară, într-o societate democratică”, pentru a le atinge.
Curtea notează că ingerinţa era prevăzută
de lege, dizolvarea judiciară a asociaţiei rezultând mai ales din aplicarea
articolul 56 § 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.
Cât despre legitimitatea scopului
urmărit, Curtea observă că judecătoria din Deva şi-a fondat judecata din 3
februarie 2003 pe importanţa rolului ce revine avocatului în organizarea
sistemului judiciar şi prin necesitatea de a prezerva calitatea asistenţei
judiciare.
Din acel moment, Curtea consideră că
ingerinţa litigioasă poate fi considerată ca vizând un scop legitim, adică
apărarea ordinii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor celuilalt,
mai ales a celor care fac apel la avocaţi pentru apărarea intereselor lor.
Fiind vorba despre necesitatea
măsurilor într-o societate democratică, Curtea aminteşte că Statele dispun de
un drept de a judeca conformitatea scopului şi a activităţilor unei asociaţii
cu regulile fixate de legislaţie, dar ele trebuie să se folosească de acesta
într-o manieră conciliabilă cu obligaţiile lor din Convenţie şi sub rezerva
controlului organelor acesteia.
În consecinţă, excepţiile vizate la
articolul 11 cheamă la o interpretare strictă, numai motive convingătoare şi
imperative putând să justifice restricţiile la libertatea de asociere. Pentru a
judeca într-un astfel de caz existenţa unei necesităţi în sensul articolului 11
§ 2, Statele nu dispun decât de o marjă de apreciere redusă, care se dublează
printr-un control european riguros, ce se referă în acelaşi timp la lege şi la
deciziile care îl aplică, inclusiv cele ale unei jurisdicţii independente.
Atunci când îşi exercită controlul,
Curtea nu are sarcina de a se substitui jurisdicţiilor interne competente, ci
de a verifica din unghiul articolului 11 deciziile pe care le-au pronunţat în
virtutea puterii lor de apreciere. În această privinţă, trebuie considerat că
ingerinţa litigioasă, ţinându-se cont de conţinutul cauzei, pentru a determina
dacă ea era “proporţionată scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate
de autorităţile internaţionale pentru a o justifica, apar ca “pertinente şi
necesare” (Sidiropoulos şi alţii c. Greciei, hotărârea din 10 iulie
1998, Culegerea de hotărâri şi decizii 1998-IV, § 40).
În speţă, Curtea notează că, printre
obligaţiile statutare ale asociaţiei “Bonis Potra”, figura “crearea de
barouri”, ceea ce contravenea dispoziţiilor legii nr. 51/1995 care interzice
crearea de barouri şi exercitarea profesiei de avocat în afara Uniunii
Avocaţilor din România.
Curtea ia în consideraţie mai ales,
după cum o fac şi jurisdicţiile interne, faptul că membrii asociaţiei s-au
dedat la acte concrete, precum crearea unui barou, şi că şi-au arogat
prerogative care erau de competenţa exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România
(a contrario, Partidul socialist din Turcia şi alţii c. Turciei,
nr. 26482/95, § 48, hotărârea din 12 noiembrie 2003; Sidiropoulos şi alţii,
citată anterior, § 46).
Din acel moment, ţinându-se cont de
marja de apreciere de care beneficiază Statele în materie, Curtea consideră că
dizolvarea asocoaţiei “Bonis Potra” pare proporţionată cu scopul vizat şi că
motivele invocate de jurisdicţiile interne se dovedesc pertinente şi
suficiente.
De aici, Curtea conchide că
ingerinţa era “necesară într-o societate democratică”.
Concluzia este că această primă
secţiune a plângerii este în mod manifest fără temei şi trebuie respinsă în
aplicarea articolul 35 3 şi 4 al Convenţiei.
b) Fiind vorba despre pretinsa
încălcare a libertăţii negative de asociere a reclamantului, Curtea aminteşte
întâi că, după jurisprudenţa sa constantă, ordinile profesiunilor liberale sunt
instituţii de drept public, reglementate de lege şi urmând scourile de interes
general. Ele scapă astfel de sub incidenţa articolului 11 al Convenţiei (Le
compte, Van Leuven şi De Meyere c. Belgiei, hotărârea din 23 iunie 1981,
seria A nr. 43, §§ 64-65; Popov şi alţii c. Bulgariei, (decizie),
48047/99, 6 noiembrie 2003).
În speţă, Curtea revelă că Uniunea a
fost instituită prin legea nr. 51/1995 şi că ea urmează un scop de interes
general, adică promovarea unei asistenţe juridice adecvate şi, implicit,
promovarea justiţiei însăşi (mutatis mutandis, A. şi alţii c. Spaniei,
nr. 13750/88, decizia Comisiei din 2 iulie 1990, Decizii şi rapoarte nr. 66, p.
188). Din acel moment, Uniunea nu ar putea să se analizeze ca o asociaţie în
sensul articolului 11 al Convenţiei.
În plus, Curtea consideră că această
a doua secţiune a plângerii este incompatibilă ratione materiae cu
dispoziţiile Convenţiei şi trebuie respinsă conform articolului 35 §§ 3 şi 4 al
Convenţiei.
2. Reclamantul se plânge de
eventualul transfer către alte persoane juridice a bunurilor asociaţiei, după
lichidarea sa judiciară. El invocă articolul 1 al Protocolului nr. 1 al
Convenţiei în termenii cărora:
“Orice persoană fizică sau morală
are dreptul la respectul bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de
porprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi în principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc
prejudiciu dreptului pe care îl au Statele de a pune în vigoare legile pe care
le consideră necesare pentru a reglementa usajul bunurilor conform interesului
general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuţii sau a
amenzilor”.
Curtea aminteşte că o măsură de
confiscare a lucrurilor a căror folosire a fost în mod regulat considerată ca
ilicită de către jurisdicţiile interne nu constituie o încălcare a articolul 1
al Protocolului nr. 1 (Handyside c. Marii Britanii, hotărârea din 7
decembrie 1976, seria A nr. 24, § 63; Muller şi alţii c. Elveţiei,
hotărârea din 24 mai 1998, seria A nr. 133, § 42).
În orice caz, Curtea revelă că
măsura de care se plânge reclamantul nu este decât un efect secundar al
dizolvării asociaţiei “Bonis Potra” care, aşa cum a constat Curtea (v. mai sus
punct 1 a), nu încalcă articolul 11 al Convenţiei.
Din acel moment, Curtea consideră că
nu este cazul ca această plângere să fie examinată separat (mutatis mutandis,
Refah Partisi şi alţii c. Turciei [GC], nr. 41340/98, §§ 138, 139, Culegere
2003-II).
3. Curtea a examinat plângerile
reclamantului bazate pe caracterul pretins inechitabil al procedurilor în faţa
judecătoriei din Deva, tribunalul judeţean Hunedoara şi Curtea Constituţională,
cât şi despre lipsa de imparţialitate invocată de procurorul general.
Ţinându-se cont de ansamblul elementelor avute în posesie şi în măsura în care
ea este competentă în a cunoaşte acuzaţiile formulate, Curtea nu a relevat nici
o aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie
sau de Protocoalele sale.
Ca urmare, această parte a cererii
este în mod manifest fără temei şi trebuie respinsă în aplicarea articolul 35
§§ 3 şi 4 al Convenţiei.
Pentru aceste motive, Curtea, în
unanimitate,
Declară cererea inadminsibilă.
S. DOLLE
J.-P. COSTA
Grefieră
Preşedinte
Duminica, 5 Februarie 2012
