Pantea vs. Romania
Publicata pe site la data de
Institutie: Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotărâre
din 15/06/2006
în Cauza Pântea
împotriva României
În Cauza Pântea împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a
II-a), într-o cameră compusă din: domnii B. M. Zupancic, preşedinte, J.
Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thor
Bjorgvisson, judecători, şi domnul V. Berger, grefier de secţie,
după deliberarea din Camera de consiliu din
data de 23 mai 2006,
pronunţă următoarea hotărâre, adoptată la
aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr.
5.050/02 formulată împotriva României de către un cetăţean român, doamna
Elisabeta Pântea (reclamanta), care a sesizat Curtea la 20 octombrie 2001, în
baza art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanta, care a beneficiat de asistenţă
juridică, este reprezentată de doamna N. Popescu, avocat în Baroul Bucureşti.
Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, doamna B. Ramaşcanu.
3. Raclamanta se plânge, în temeiul art. 6 din
Convenţie, de neexecutarea de către administraţie a unei hotărâri judecătoreşti
definitive care dispunea înscrierea în registrul agricol a dreptului său de
proprietate asupra unui imobil şi radierea dreptului de proprietate al lui P.C.
4. Cererea a fost atribuită Secţiei a II-a a
Curţii (art. 52 alin. 1 din Regulament). În cadrul acesteia, camera căreia i
s-a încredinţat examinarea cauzei a fost constituită conform art. 26 alin. 1
din Regulament.
5. La 1 noiembrie 2004, Curtea şi-a modificat
compunerea secţiilor (art. 25 alin. 1 din Convenţie). Prezenta cerere a fost
atribuită Secţiei a III-a astfel remaniate (art. 52 alin. 1).
6. Prin Decizia din 1 septembrie 2005, Curtea a
declarat cererea parţial admisibilă.
7. Atât reclamanta, cât şi Guvernul au depus
observaţii scrise privind fondul cauzei (art. 59 alin. 1).
ÎN FAPT
I. Circumstanţele cauzei
8. Reclamanta s-a născut în 1962 şi locuieşte la
Bârlad.
9. În 1982 reclamanta a cumpărat un imobil
situat în Griviţa, prin contract sub semnătură privată. De la această dată a
început să plătească taxele fiscale aferente, dar nu a intrat în posesia
imobilului, care era stăpânit de cumnatul său, P.C.
10. La 24 ianuarie 1990, P.V., mandatat de către
P.C., a cumpărat pentru P.C. şi în numele acestuia acelaşi imobil, printr-un
contract de vânzare-cumpărare autentic, şi a înscris dreptul de proprietate
aparţinând lui P.C. în registrul agricol.
11. Printr-o hotărâre din 31 martie 1998
Judecătoria Bârlad a dat câştig de cauză reclamantei şi a validat contractul
din 1982. Această sentinţă a fost confirmată prin Hotărârea definitivă din 16
iulie 1999 a Curţii de Apel Iaşi. Această hotărâre, învestită cu formulă
executorie la data de 29 noiembrie 1999, a înlocuit contractul de
vânzare-cumpărare notarial.
12. Prin Hotărârea definitivă din 15 noiembrie
2000, Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea în anularea contractului de vânzare
formulată de reclamantă împotriva lui P.C. şi P.V., întemeindu-se pe Hotărârea
din 31 martie 1998 prin care s-a constatat dreptul său de proprietate asupra
imobilului.
1. Demersurile întreprinse de reclamantă în
vederea înscrierii dreptului său de proprietate în registrul agricol anterior
datei de 29 noiembrie 1999
13. La 16 februarie şi 20 martie 1998, precum şi
la 18 noiembrie 1999 reclamanta a solicitat Consiliului Local Griviţa
înscrierea în registrul agricol a dreptului său de proprietate asupra
imobilului şi anularea, pe cale de consecinţă, a înscrierii în favoarea lui
P.C., pe motiv că încă de la cumpărare, în 1982, s-a comportat ca un adevărat
proprietar, achitând toate taxele fiscale cu privire la imobil, deşi nu a
intrat încă în posesie.
14. Primăria din Griviţa (primăria) i-a respins
toate cererile, pe motiv că nu a dovedit anularea de către o instanţă
judecătorească a contractului de vânzare către P.C.
15. Prin Hotărârea din 28 septembrie 1998,
Tribunalul Vaslui a respins o primă acţiune în contencios administrativ
formulată de reclamantă pentru a obliga primăria să-i înscrie dreptul de
proprietate în registrul agricol şi pentru a anula înscrierea dreptului lui
P.C. asupra aceluiaşi imobil, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de
proprietate asupra imobilului.
2. Demersurile întreprinse de reclamantă în
vederea înscrierii dreptului său de proprietate în registrul agricol după 29
noiembrie 1999
16. Prin Hotărârea din 19 decembrie 2000,
Tribunalul Vaslui a admis cererea reclamantei şi a obligat primăria să înscrie
dreptul său de proprietate în registrul agricol, precum şi să anuleze
înscrierea pe numele lui P.C. A reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului
său de proprietate prin Hotărârea definitivă din 31 martie 1998, precum şi prin
Hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2000 prin care s-a anulat contractul de
vânzare-cumpărare al lui P.C. Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea
reclamantei cu privire la despăgubiri.
17. Această hotărâre a devenit definitivă după
recursul părţilor, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Iaşi din 2 aprilie
2001.
18. La 28 iunie 2001 reclamanta a trimis o nouă
cerere primăriei, solicitând înscrierea dreptului său de proprietate asupra
imobilului, astfel cum s-a dispus prin Hotărârea din 19 decembrie 2000.
19. Neprimind răspuns, la 18 aprilie 2002
reclamanta a adresat primăriei o nouă cerere. La 27 mai 2002, primăria a
informat reclamanta cu privire la înscrierea dreptului său de proprietate în
registrul agricol. Totuşi, a semnalat că P.C. a rămas în continuare înscris în
registrul agricol, în calitate de persoană care locuieşte efectiv în imobil, şi
că reclamanta trebuia să solicite evacuarea acestuia pentru a putea cere
radierea lui.
20. Printr-o scrisoare din 19 martie 2003
reclamanta a informat Curtea că Hotărârea din 19 decembrie 2000 a rămas
neexecutată parţial în ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C. din registrul
agricol.
3. Alte demersuri întreprinse de reclamantă
pentru a pune în executare Hotărârea din 19 decembrie 2000
21. Prin Hotărârea din 22 august 2003,
Tribunalul Vaslui a admis acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a
Consiliului Local Griviţa, obligându-i pe aceştia să elibereze reclamantei o
copie de pe registrul agricol privind înscrierea dreptului său de proprietate
astfel cum s-a dispus prin Hotărârea din 19 decembrie 2000. Această hotărâre a
fost confirmată, în recursul reclamantei, printr-o hotărâre definitivă a Curţii
de Apel Iaşi din 10 noiembrie 2003.
22. Prin Hotărârea din 4 mai 2004, Tribunalul
Vaslui a admis acţiunea reclamantei împotriva primarului şi a Consiliului Local
Griviţa, obligându-i pe aceştia să pună în executare Hotărârea definitivă din
22 august 2003, şi a obligat autorităţile locale la plata unei amenzi pentru
întârzierea executării, precum şi la acordarea de despăgubiri reclamantei.
Această hotărâre a fost confirmată, în recursul reclamantei, printr-o hotărâre
definitivă a Curţii de Apel Iaşi din 13 septembrie 2004.
23. La 7 februarie 2005 reclamanta a adresat o
notificare Primăriei Griviţa în vederea executării Hotărârii din 4 mai 2004 a
Tribunalului Vaslui, confirmată de Hotărârea Curţii de Apel Iaşi din 13
septembrie 2004.
24. Printr-o încheiere din 16 noiembrie 2005,
pronunţată în camera de consiliu, Judecătoria Bârlad, sesizată de reclamantă cu
o cerere privind urmărirea conturilor debitoarei, a respins cererea, cu
motivarea că reclamanta ar fi trebuit să sesizeze un executor judecătoresc, iar
nu să sesizeze instanţa.
4. Acţiunea în revendicare a reclamantei
împotriva lui P.C.
25. Prin Hotărârea din 23 octombrie 2003
Judecătoria Bârlad a admis acţiunea în revendicare imobiliară formulată de
reclamantă împotriva lui P.C. şi P.V. Apelul lui P.C. a fost respins printr-o
hotărâre din 25 februarie 2004. Din actele dosarului reiese că această acţiune
se află încă pe rolul instanţelor naţionale.
II. Dreptul intern aplicabil
1. Ordonanţa Guvernului nr. 1 din 13 martie 1992
privind registrul agricol.
Articolul 1
"În scopul asigurării unei evidenţe
unitare cu privire la starea terenurilor [...], dezvoltarea agriculturii
gospodăriilor populaţiei şi buna utilizare a resurselor locale, consiliile
locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti vor organiza întocmirea şi ţinerea la zi a registrului agricol
[...]."
Articolul 2
"Registrul agricol constituie documenul
oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la
gospodăriile populaţiei, şi anume:
a) capul gospodăriei şi membrii acesteia;
b) terenurile pe care le deţin, indiferent de
titlu, pe categorii de folosinţă, suprafeţele cultivate cu principalele culturi
şi numărul de pomi pe specii;
c) efectivele de animale, pe specii şi
categorii, existente la începutul anului; evoluţia anuală a efectivelor de
bovine, porcine, ovine şi caprine;
d) clădirile de locuit şi celelalte construcţii
gospodăreşti;
e) mijloacele de transport cu tracţiune animală
şi mecanică;
f) tractoarele şi maşinile agricole.
Formularul registrului agricol este cel
prevăzut în anexă, care face parte integrantă din prezenta ordonanţă."
2. Ordinul nr. 95.136-712-10/806 al ministrului
agriculturii din 21 martie 2001 privind adoptarea Normelor tehnice necesare
pentru completarea Registrului agricol pentru perioada 2001-2005.
Acest ordin cuprinde normele pe care
autorităţile locale trebuie să le urmeze pentru întocmirea registrului agricol
pentru fiecare localitate.
Registrul agricol constituie documentul oficial
de evidenţă în care sunt înscrise informaţiile privind terenurile pe categorii
de folosinţă, precum şi gospodăriile care aparţin persoanelor, în ceea ce
priveşte structura şi evoluţia efectivelor de animale.
De altfel, registrul agricol constituie o bază
de date pentru îndeplinirea la nivel local a politicilor administraţiei publice
centrale.
Termenul "gospodărie" sau
"familie" semnifică grupul format din două sau mai multe persoane
care locuiesc împreună şi care îşi organizează împreună activitatea,
participând la veniturile şi cheltuielile gospodăriei.
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din
Convenţie
26. Reclamanta arată că neexecutarea de către
primărie a Hotărârii Curţii de Apel Iaşi din 2 aprilie 2001, care a dispus
înscrierea în registrul agricol a dreptului său de proprietate asupra
imobilului şi radierea dreptului lui P.C. asupra aceluiaşi imobil, a încălcat
dreptul său de acces în instanţă, prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenţie,
care este redactat astfel:
"Orice persoană are dreptul la judecarea
[...] de către o instanţă [...] care va decide [...] asupra contestaţiilor sale
privind drepturi şi obligaţii cu caracter civil [...]".
27. Guvernul reaminteşte jurisprudenţa Curţii,
potrivit căreia executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând
parte din "proces", în sensul art. 6 din Convenţie (Hornsby împotriva
Greciei, Hotărârea din 19 martie 1997, Culegerea de hotărâri şi decizii
1997-II, p. 510-511, paragraful 4). Totuşi, apreciază că în speţă autorităţile
competente au executat Hotărârea din 2 aprilie 2001 la 27 mai 2002, adică la o
lună după înregistrarea cererii pe care reclamanta le-a adresat-o la 18 aprilie
2002. De la acea dată, nicio întârziere în executarea hotărârii nu le este
imputabilă.
28. Reclamanta contestă teza Guvernului. Ea
consideră că, în măsura în care Hotărârea din 2 aprilie 2001 nu a fost
executată conform dispozitivului său, în sensul că numele lui P.C. nu a fost
radiat din registrul agricol, nu se poate considera că a fost executată.
Reclamanta apreciază că primăria a întârziat cu rea-credinţă executarea
hotărârii.
29. În observaţiile complementare (ulterioare
datei de 1 septembrie 2005, dată la care camera a declarat cererea admisibilă)
reclamanta a informat Curtea că, în ciuda demersurilor întreprinse pentru a
obţine executarea Hotărârii din 19 decembrie 2000, autorităţile administrative
competente au rămas în pasivitate şi nu au executat hotărârea amintită, conform
dispozitivului. Mai precis, a subliniat că autorităţile refuză să radieze
numele lui P.C. din registru, deşti Hotărârea din 19 decembrie 2000 a
recunoscut expres lipsa calităţii acestuia de a figura în registrul agricol.
30. De altfel, reclamanta arată că, potrivit
legislaţiei naţionale şi practicii administrative, conform căreia pentru
înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate este necesară
prezentarea unei copii de pe registrele agricole, se află în imposibilitatea de
a face această înscriere şi de a determina opozabilitatea faţă de terţi a
dreptului de proprietate.
31. Curtea aminteşte că, potrivit jurisprudenţei
sale constante, executarea unei sentinţe sau hotărâri a unei instanţe de
judecată trebuie privită ca făcând parte integrantă din "proces", în
sensul art. 6 din Convenţie. Dreptul de acces la instanţă ar fi iluzoriu dacă
ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre
judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul
uneia dintre părţi (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, nr. 22.774/93,
paragraful 63, CEDH 1999-V).
32. În prezenta cauză, reclamanta a obţinut o
hotărâre definitivă în 2 aprilie 2001 dispunând ca Primăria Griviţa să-i
înscrie dreptul de proprietate în registrul agricol şi să radieze de pe rol
numele lui P.C. Or, această hotărâre nu a fost nici executată integral, nici
anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de
legea internă.
33. Curtea admite, ca şi Guvernul, că dreptul de
acces la un tribunal nu poate obliga statul să execute fiecare hotărâre civilă,
oricare ar fi consecinţele (Sanglier împotriva Franţei, nr. 50.342/99,
paragraful 39, 27 mai 2003). Totuşi, apreciază că, dacă administraţia refuză,
omite sau întârzie să execute, garanţiile prevăzute de art. 6, de care a
beneficiat justiţiabilul în timpul fazei de judecată, ar fi lipsite de efecte
(Hornsby împotriva Greciei, paragraful 41). În speţă, primăria avea obligaţia
de a respecta Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi anume de a înscrie dreptul de
proprietate al reclamantei în registrul agricol şi de a radia numele lui P.C.
34. Curtea constată că Hotărârea din 2 aprilie
2001 a fost executată parţial, numai în ceea ce priveşte înscrierea numelui
reclamantei în registrul agricol. În ceea ce priveşte radierea numelui lui P.C.
din registrul agricol, hotărârea menţionată nu a fost executată de primărie pe
motiv că acesta foloseşte imobilul şi, potrivit dispoziţiilor legale, registrul
agricol presupune întocmirea unei situaţii de evidenţă a tuturor celor care
folosesc imobilele, şi nu numai a proprietarilor.
35. Totodată, Curtea arată că, deşi potrivit
dispoziţiilor naţionale rolul registrului agricol este acela de a ţine evidenţa
populaţiei, jurisdicţiile naţionale sesizate cu acţiunea reclamantei privind
radierea numelui lui P.C. din registrul agricol au stabilit, bazându-se pe
probele prezentate de părţi, că P.C. nu avea dreptul de a figura în registrul
agricol şi au obligat primăria să-i radieze numele din acesta. Astfel, Curtea apreciază
că primează hotărârea definitivă a jurisdicţiilor naţionale şi că autorităţile
administrative sunt ţinute să se conformeze în totalitate Hotărârii din 2
aprilie 2001. De altfel, consideră că nici autorităţile administrative şi nici
P.C. nu au înţeles să invoce aceste dispoziţii legale într-o cale extraordinară
de atac.
36. În plus, Curtea consideră că simpla
notificare trimisă de primărie reclamantei pentru a o informa despre refuzul
său de a executa integral Hotărârea din 2 aprilie 2001, invocând elemente de
fapt pe care se pronunţaseră deja autorităţile judecătoreşti, nu poate
reprezenta o "imposibilitate obiectivă" care să o exonereze de
obligaţia prevăzută de această hotărâre.
37. Aceste elemente sunt suficiente pentru a-i
permite Curţii să concluzioneze, având în vedere circumstanţele concrete ale
speţei, că statul, prin intermediul autorităţilor sale specializate, nu a depus
toate diligenţele pentru a proceda la executarea integrală a hotărârii
judecătoreşti favorabile reclamantei.
38. În consecinţă, a avut loc încălcarea art. 6
alin. 1 din Convenţie.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din
Convenţie
39. În termenii art. 41 din Convenţie,
"În cazul în care Curtea declară că a avut
loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al
înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
40. Reclamanta a solicitat suma de 98.723 de
euro cu titlu de prejudiciu material direct, susţinând că, urmare a
neexecutării de către autorităţile competente a Hotărârii din 2 aprilie 2001,
nu şi-a putut exercita dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză şi că
valoarea acestuia s-a diminuat. A solicitat, de asemenea, 3.650 de euro cu
titlu de dobânzi şi 500.000 de euro cu titlu de "sancţiuni
indirecte".
41. Reclamanta a mai solicitat 25.000 de euro cu
titlu de prejudiciu moral, invocând frustrarea provocată de imposibilitatea de
a obţine executarea hotărârii, ceea ce a pus sub semnul întrebării faţă de
terţi calitatea sa de proprietar al imobilului în cauză.
42. Guvernul consideră că despăgubirile
solicitate de reclamantă cu titlu de prejudiciu material direct nu au legătură
cu pretinsa încălcare a Convenţiei. În această privinţă, el arată că înscrierea
dreptului de proprietate al reclamantei în registrul agricol nu are nicio
consecinţă asupra dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi
menţionează că nicio dispoziţie legală sau practică administrativă nu
condiţionează înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară de
înscrierea dreptului în registrul agricol.
43. În ceea ce priveşte cererea de acordare a
dobânzilor, Guvernul subliniază că acestea au fost dispuse în cadrul unei alte
proceduri, care s-a finalizat cu Hotărârea din 2 aprilie 2001, şi că, în orice
caz, reclamanta nu a urmat procedura internă pentru a solicita plata acestora.
Relativ la suma de 500.000 de euro cerută de reclamantă cu titlu de
"sancţiuni indirecte", Guvernul aminteşte că această categorie nu a
fost prevăzută de art. 41 din Convenţie şi că este şi excesivă.
44. Guvernul consideră că suma cerută cu titlu
de prejudiciu moral este, de asemenea, excesivă. Potrivit acestuia,
despăgubirea privind prejudiciul moral suferit trebuie să fie determinată
ţinându-se cont de încălcarea Convenţiei stabilită de Curte, precum şi de
jurisprudenţa acesteia în materia neexecutării unei hotărâri judecătoreşti
(Burdov împotriva Rusiei, nr. 59.498/00, paragraful 47, CEDO 2002-III).
45. Curtea reaminteşte că, în speţă, singurul
fundament pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în faptul că
reclamanta nu a beneficiat de dreptul său de acces la instanţă ca urmare a
încălcării art. 6 din Convenţie. Totuşi, trebuie ţinut cont şi de faptul că
este vorba de o neexecutare parţială a Hotărârii din 19 decembrie 2000.
46. Curtea reaminteşte, de asemenea,
jurisprudenţa sa constantă,
potrivit căreia, în caz de încălcare a art. 6 din Convenţie, reclamanta trebuie
repusă, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi găsit
dacă nu ar fi fost eludată această dispoziţie (Piersack împotriva Belgiei,
Hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A, p. 16, paragraful 12). O hotărâre
care constată o încălcare a unui drept incumbă statului pârât nu numai
obligaţia juridică de a plăti reclamantului sumele de bani acordate cu titlu de
satisfacţie echitabilă, dar şi de a alege, sub controlul Comitetului de
Miniştri, măsurile generale sau/şi, după caz, individuale pe care să le adopte
în ordinea juridică internă pentru a pune capăt nerespectării drepturilor
constatate de Curte şi a înlătura, pe cât posibil, consecinţele, astfel încât
să se restabilească, pe cât posibil, situaţia anterioară (Ilaşcu şi alţii
împotriva Moldovei şi Rusiei, nr. 48.787/99, paragraful 487, CEDO 2004-VII).
47. În plus, Curtea apreciază că reclamanta a
suferit un prejudiciu moral mai ales ca urmare a frustării provocate de
imposibilitatea de a obţine executarea hotărârilor pronunţate în favoarea sa şi
că acest prejudiciu nu poate fi compensat în totalitate prin simpla constatare
a încălcării Convenţiei.
48. În aceste circumstanţe, având în vedere
ansamblul elementelor cauzei şi hotărând în echitate, potrivit art. 41 din
Convenţie, Curtea acordă reclamantei 1.000 de euro cu titlu de prejudiciu
moral.
B. Cheltuieli de judecată
49. Reclamanta solicită suma de 22.000 de euro
cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 350 de euro reprezintă cheltuieli
ocazionate de procedură în faţa Curţii.
50. Guvernul consideră că aceste cheltuieli nu
pot fi acordate decât dacă sunt reale, rezonabile şi au legătură cu
nerespectarea dreptului constatat (Cvijetic împotriva Croaţiei, nr. 71.549/01,
26 februarie 2004, paragraful 63, şi Jasiuniene împotriva Lituaniei, nr.
41.510/98, 6 martie 2003, paragraful 55). În plus, arată că anumite cheltuieli
solicitate au fost angajate de reclamantă în proceduri interne care nu au
legătură cu procedura finalizată prin Hotărârea din 2 aprilie 2001 şi că,
oricum, suma solicitată cu acest titlu este excesivă.
51. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant
nu poate solicita rambursarea cheltuielilor de judecată decât dacă sunt reale,
necesare şi sunt rezonabile în cuantum. Curtea reţine că reclamanta a
beneficiat de asistenţă juridică şi că suma de 569 de euro a fost achitată cu
acest titlu avocatului ei. În plus, având în vedere elementele cauzei şi
criteriile menţionate mai sus, Curtea apreciază ca fiind rezonabilă suma de 100
de euro cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura urmată în dreptul
intern şi o acordă reclamantei.
C. Dobânzi
52. Curtea consideră potrivit să stabilească
nivelul dobânzii la nivelul dobânzii facilităţii de preţ marginal a Băncii
Centrale Europene, majorate cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
C U R T E A
1. hotărăşte că a avut loc încălcarea art. 6
alin. 1 din Convenţie;
2. hotărăşte:
a) că statul pârât, în 3 luni de la data la care
hotărârea a rămas definitivă, conform art. 44 alin. 2 din Convenţie, trebuie să
garanteze, prin măsuri adecvate, executarea integrală a Hotărârii din 2 aprilie
2001 a Curţii de Apel Iaşi şi trebuie, în plus, să plătească reclamantei 1.000
de euro pentru prejudiciu moral şi 100 de euro pentru cheltuieli de judecată,
precum şi orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b) ca începând de la expirarea acestui termen şi
până la efectuarea plăţii aceste sume să fie majorate cu o dobândă simplă având
o rată egală cu cea a facilităţii de preţ marginal a Băncii Centrale Europene
aplicabile în această perioadă, majorate cu 3 puncte procentuale;
3. respinge cererea de satisfacţie echitabilă
pentru rest.
Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în
scris la data de 15 iunie 2006, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din
Regulament.
Bostjan M. Zupancic, Vincent Berger,
preşedinte grefier
Sambata, 31 Iulie 2010
