logo Joi, 9 Februarie 2012
 
Diverse
Feedback
Despre noi
Ce facem
Contact
rss juris.ro RSS
 
Arhiva stiri
 
 
Jurisprudenta
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Decizii - recursuri in interesul legii
Decizii
Hotarari
rss Print
rss Recomanda
rss Y!M
Publicitate
Inregistrare marci in toata lumea

Decizia nr. 973/2007 , SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL


Actualizata la
Institutie: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 973/2007

Dosar nr. 12245/54/2006

Şedinţa publică de la 15 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, petentul M.I. a chemat în judecată pârâtul I.P.J. Mehedinţi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie din 9 noiembrie 2005 emis de P.P.M., prin care a fost amendat cu 200 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 3 Iit. b) din Legea nr. 61/1991, cu motivarea că în data de 7 noiembrie 2005 a pătruns în sediul Primăriei comunei Ilovăţ, în biroul primarului, adresându-i acestuia ameninţări, exercitând acte de violenţă producând indignarea numitei I.A.E. şi cetăţenilor aflaţi în sediul primăriei.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa civilă nr. 1032 din 13 martie 2006, a respins plângerea petentului, cu motivarea că s-a făcut dovada săvârşirii contravenţiei reţinută în sarcina sa.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul susţinând că nu este vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa, că a avut o discuţie contradictorie cu primarul în legătură cu registrele agricole şi evidenţa cadastrală.

Prin decizia nr. 222/R/ CAF din 16 mai 2006 a Tribunalului Mehedinţi a fost respins recursul formulat de recurentul petent M.I. împotriva sentinţei civile nr. 1032 din 13 martie 2006 a Judecătoriei Dr. Tr. Severin ca fiind nefondat, cu motivarea că recurentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 1629 din 12 octombrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibil recursul promovat de M.I.

Pentru a hotărî astfel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 31 din O.G. nr. 2/2002, privind regimul juridic al contravenţiilor, plângerile împotriva proceselor verbale de contravenţie se soluţionează de instanţa de la locul săvârşirii contravenţiei, iar împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorie, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 180/2002, se poate exercita recursul care este soluţionat de tribunal, secţia de contencios administrativ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând cauza în raport cu dispoziţiile art. 299 alin. (l) şi art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit acestor dispoziţii legale, decizia atacată a fost pronunţată în recurs şi fiind irevocabilă, nu mai poate forma obiectul căii de atac a recursului.

Astfel, hotărârile pronunţate în recurs, indiferent dacă prin acestea s-a soluţionat sau nu fondul pricinii, sunt irevocabile, nefiind supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (l) C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Constatând că decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova nu este susceptibilă de recurs, prezentul recurs declarat de M.I. va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul declarat de M.I., împotriva deciziei nr. 1629 din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2007.

 
Inapoi la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Selectii
CSM inutil (Opinii)
Lista statelor ale caror acte notariale sunt acceptate in Romania fara apostilare si fara supralegalizare (Articole de specialitate)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile (Legislatie)
Curtea Constitutionala rateaza o sansa istorica. A cata ? (Opinii)
Iresponsabilitatea justitiei (Opinii)
Nesimtirea publica (Opinii)
Colaboratori la JURIS.ro (Joburi/Anunturi)
Constituţia României şi 2 legi uzuale actualizat 1 octombrie 2007 (Carti)
Drept internaţional public (Carti)
Codul Fiscal (Legislatie)
 
 
 
Thank you for visiting juris.ro