logo Joi, 9 Februarie 2012
 
Diverse
Feedback
Despre noi
Ce facem
Contact
rss juris.ro RSS
 
Arhiva stiri
 
 
Jurisprudenta
Inalta Curte de Casatie si Justitie
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Decizii - recursuri in interesul legii
Decizii
Hotarari
rss Print
rss Recomanda
rss Y!M
Publicitate
Inregistrare marci in toata lumea

Decizia nr. 568/2007 , SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL


Actualizata la
Institutie: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 568/2007

Dosar nr. 14144/1/2006

Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 326 din 11 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, rejudecând cauza după casare, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, dispunând anularea Hotărârii nr. 18695 din 8 septembrie 2005 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului statutul de refugiat pentru perioada 1 ianuarie 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2004.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, începând cu 1 ianuarie 1941, din cauza persecuţiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea de domiciliu, Morlaca, în localitatea Săcuieu, judeţul Cluj, rămasă sub autoritatea statului român.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C.J.P. Cluj, susţinând că este netemeinică şi nelegală şi invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, C.J.P. Cluj arată, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o apreciere eronată a probelor.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. (2)).

Ori, din declaraţiile martorilor L.M. şi H.A., audiaţi nemijlocit de instanţa de fond, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamantul şi familia sa s-au refugiat, în luna ianuarie 1941, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea Morlaca, în care îşi aveau domiciliul, în localitatea Săcuieu, judeţul Cluj, unde au fost nevoiţi să rămână până după terminarea războiului, în anul 1945.

În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 326 din 11 septembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.

 
Inapoi la Inalta Curte de Casatie si Justitie
Selectii
Iresponsabilitatea justitiei (Opinii)
CSM inutil (Opinii)
Lista statelor ale caror acte notariale sunt acceptate in Romania fara apostilare si fara supralegalizare (Articole de specialitate)
Nesimtirea publica (Opinii)
Drept internaţional public (Carti)
Curtea Constitutionala rateaza o sansa istorica. A cata ? (Opinii)
Colaboratori la JURIS.ro (Joburi/Anunturi)
Constituţia României şi 2 legi uzuale actualizat 1 octombrie 2007 (Carti)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile (Legislatie)
Codul Fiscal (Legislatie)
 
 
 
Thank you for visiting juris.ro