Brumarescu vs. Romania
Publicata pe site la data de
Institutie: Curtea Europeană a Drepturilor Omului
HOTĂRÂREA
din 23 ianuarie 2001
Cauza Brumărescu împotriva României
În cauza Brumărescu împotriva
României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
constituită în Marea Cameră formată din următorii judecători:
domnul L. Wildhaber, preşedinte;
doamna E. Palm;
domnii C.L. Rozakis;
J.-P. Costa;
L. Ferrari Bravo;
L. Caflisch;
L. Loucaides;
P. Kuris;
W. Fuhrmann;
K. Jungwiert;
sir Nicolas Bratza;
doamna N. Vajic;
domnul J. Hedigan;
doamna W. Thomassen;
domnii T. Pantîru;
E. Levits, judecători;
L. Mihai, judecător ad-hoc;
şi, de asemenea, doamna M. de
Boer-Buquicchio, grefier adjunct,
după ce a deliberat în Camera de
Consiliu, în zilele de 18 octombrie 2000 şi 10 ianuarie 2001, pronunţă
următoarea hotărâre, adoptată la data de 10 ianuarie 2001:
PROCEDURA
1. Curtea a fost sesizată de către un
cetăţean român, domnul Dan Brumărescu (reclamantul), la 3 noiembrie 1998 şi de
către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la 6 noiembrie 1998, în
termenul de trei luni prevăzut de fostele articole 32 alin. 1 şi 47 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
(convenţia). La originea cauzei se află o plângere (nr. 28.342/95) îndreptată
împotriva României, introdusă la Comisie la data de 9 mai 1995 de domnul
Brumărescu, în conformitate cu fostul articol 25 din convenţie.
2. În hotărârea din 28 octombrie 1999
(hotărârea cu privire la fondul cauzei) Curtea a concluzionat în unanimitate că
a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie şi a art. 1 din Protocolul
nr. 1. În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie a
apreciat că în cauză nu a existat nici o justificare pentru lipsirea de
proprietate şi că, în orice caz, nu a fost respectat un just echilibru,
reclamantul trebuind să suporte şi continuând să suporte o sarcină exorbitantă,
incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietăţii (CEDH 1999 - VII,
alin. 79 - 80).
3. În temeiul art. 41 din convenţie,
reclamantul a solicitat acordarea unei satisfacţii echitabile în valoare de
câteva sute de mii de dolari S.U.A. (USD), reprezentând despăgubiri pentru
prejudiciul suferit şi, de asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de
judecată.
4. Având în vedere că problema
aplicabilităţii art. 41 nu putea fi încă soluţionată, prin hotărârea principală
s-a dispus amânarea discutării acestei chestiuni. Curtea a invitat Guvernul şi
pe reclamant să depună în termen de trei luni observaţii scrise asupra
aplicabilităţii art. 41 şi a invitat părţile să îi comunice cu precădere orice
fel de înţelegere la care s-ar fi putut ajunge (ibidem, alin. 84 şi pct. 4 din
dispozitiv). Prin urmare, preşedintele a acordat termen pe data de 15 aprilie
2000.
5. Guvernul a transmis observaţiile la
datele de 28 ianuarie şi 15 martie 2000, iar reclamantul, la datele de 25
ianuarie, 14 martie şi 14 aprilie 2000.
6. La data de 8 iunie 2000, în temeiul
art. 61 alin. 3 din Regulamentul Curţii, preşedintele a acordat domnului Mircea
Dan Mirescu permisiunea de a prezenta observaţii scrise cu privire la anumite
aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite de către Curte la data de
30 mai 2000.
7. În conformitate cu dispoziţiile
art. 61 alin. 5 din regulament, Guvernul a prezentat în scris răspunsul său la
data de 21 iulie 2000, iar reclamantul, la datele de 11 septembrie, 2 octombrie
şi 17 noiembrie 2000.
8. Din documentele prezentate de către
părţi rezultă că apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii din 21
aprilie 1999 (hotărârea pe fond, alin. 30) a fost respins de Tribunalul
Bucureşti la data de 28 februarie 2000. Sesizat în temeiul Legii nr. 112/1995,
tribunalul a decis că, în conformitate cu dispoziţiile acestei legi,
reclamantul avea dreptul doar la despăgubiri. Împotriva acestei decizii
reclamantul a declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul a fost
respins la data de 26 octombrie 2000.
Totuşi acesta a cerut amânarea pentru
o perioadă de 6 luni a executării sentinţei.
ÎN DREPT
9. Articolul 41 din convenţie prevede:
"În cazul în care Curtea declară
că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor şi dacă dreptul
intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a
consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul,
o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciul material
1. Punctul de vedere al reclamantului
10. Reclamantul a arătat că
modalitatea cea mai potrivită prin care Guvernul ar putea să repare prejudiciul
este aceea de restituire a întregului imobil: teren şi construcţie.
11. În cazul în care Guvernul nu ar
putea să îi restituie proprietatea, reclamantul a declarat că este dispus să
accepte despăgubiri şi a pretins o sumă reprezentând valoarea proprietăţii la
preţul pieţei. Având în vedere că apartamentul ocupat de acesta şi partea de
teren aferentă i-au fost deja restituite, în conformitate cu hotărârea din data
de 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 (a se vedea
hotărârea pe fond, alin. 28), a rămas în discuţie doar problema diferenţei
dintre valoarea întregii proprietăţi şi valoarea construcţiei şi terenului
aferent aparţinând reclamantului.
Deoarece restul imobilului, cu
excepţia apartamentului domnului Mirescu, nu a fost vândut chiriaşilor, reclamantul
a susţinut că statul nu poate oferi nici o justificare pentru refuzul
restituirii în natură. În consecinţă, nu i se pot plăti despăgubiri decât
pentru apartamentul domnului Mirescu.
12. Pentru a-şi justifica pretenţiile
reclamantul a depus o expertiză efectuată de expertul D.S., membru al Corpului
Experţilor Tehnici din România, şi a arătat că valoarea imobilului la data de 1
septembrie 2000 era de 5.757.000.000 lei, echivalentul a 250.600 dolari S.U.A.
(USD). Această sumă reprezintă: 126.500 USD valoarea terenului, adică 251
USD/mp, şi 124.100 USD valoarea construcţiei, adică 216 USD/mp. În ceea ce
priveşte apartamentul pe care îl ocupă, reprezentând 39,3% din ansamblul
imobilului, a indicat suma de 48.771 USD.
13. Reclamantul a subliniat faptul că
proprietatea sa, compusă din 503 mp teren şi construcţie în suprafaţă de 575 mp
(cu suprafaţa parterului de aproximativ 200 mp), este situată în cartierul
Cotroceni din Bucureşti, care face parte din zona "0", după cum a
fost definită de către Consiliul Local al Municipiului Bucureşti în mai multe
hotărâri ce au ca obiect preţurile terenurilor în Bucureşti. În orice oraş
preţurile proprietăţilor situate în zona "0" sunt dintre cele mai
ridicate. Reclamantul a arătat că într-o serie de hotărâri luate de Consiliul
Local al Municipiului Bucureşti preţul unor terenuri similare cu al său a fost
stabilit la aproximativ 300 USD/mp.
În ceea ce priveşte construcţia a
precizat că această casă, construită în anul 1930, este alcătuită dintr-un
demisol amenajat, parter şi etaj, plus o mansardă, precum şi două garaje.
Pentru a determina valoarea imobilului raportul de expertiză depus de reclamant
a avut în vedere criteriile stabilite prin dispoziţiile legale care
reglementează preţul pieţei imobilelor. Or, preţul de 216 USD/mp ar fi conform
preţului de piaţă al imobilelor, care uneori poate depăşi 300 USD/mp.
14. Din acest punct de vedere
reclamantul a criticat decizia din 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii
nr. 112/1995 şi expertiza prezentată de Guvern, care, a susţinut acesta, erau
întemeiate pe criteriile stabilite prin Legea nr. 112/1995. Or, aplicarea
acestor criterii nu a stabilit valoarea reală a proprietăţii, ci o valoare
minimă, scopul Legii nr. 112/1995 fiind acela de a permite chiriaşilor din
casele naţionalizate să cumpere la preţuri reduse apartamentele pe care le
ocupau.
2. Punctul de vedere al terţului
intervenient
15. Terţul intervenient, domnul
Mirescu, a arătat că este proprietarul apartamentului de la parterul construcţiei,
pe care statul l-a vândut unchilor săi în anul 1973 şi pe care acesta l-a
moştenit. Prin urmare, statul nu îl poate restitui reclamantului fără să comită
o nouă injustiţie. Domnul Mirescu a apreciat că statul ar trebui să acorde
reclamantului despăgubiri pentru acest apartament.
3. Punctul de vedere prezentat de
Guvern
16. Guvernul a subliniat faptul că
"bunul" reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 -
pierderea acestuia determinând Curtea să constate o încălcare a acestui articol
-, nu include şi apartamentul domnului Mirescu. Cu privire la acest fapt a
arătat că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu putea recunoaşte în mod legal
dreptul de proprietate al reclamantului asupra întregului imobil.
17. Guvernul a susţinut, de asemenea,
că reclamantul ar fi putut obţine restituirea în natură a proprietăţii sale
prin înaintarea unei acţiuni în revendicare către instanţele interne.
18. În ceea ce priveşte evaluarea
proprietăţii Guvernul a contestat atât criteriile avute în vedere de expertul
D.S., cât şi suma finală stabilită.
La rândul său, Guvernul a depus o
expertiză efectuată de V.S., membru al Corpului Experţilor Tehnici din România.
Conform acestui raport de expertiză, alcătuită conform criteriilor stabilite de
Legea nr. 112/1995, valoarea imobilului la data de 1 martie 1999 a fost
apreciată la 108.058 USD, ceea ce reprezintă 110 USD/mp pentru construcţie şi
87 USD/mp pentru teren.
În ceea ce priveşte hotărârea Comisiei
de aplicare a Legii nr. 112 din 24 martie 1998 Guvernul a subliniat faptul că
reclamantului i s-a restituit apartamentul pe care îl ocupă şi terenul aferent
în suprafaţă de 168 mp. Guvernul arată că valoarea apartamentului şi a
terenului aferent este de 38.578 USD. Prin urmare, reclamantului ar trebui să i
se acorde despăgubiri corespunzătoare diferenţei dintre valoarea proprietăţii
(108.058 USD) şi valoarea apartamentului şi terenului deja restituite (38.578
USD), adică suma de 69.480 USD.
4. Aprecierea Curţii
19. Curtea reaminteşte că o hotărâre
în care se constată o încălcare a convenţiei impune statului pârât obligaţia
juridică de a pune capăt încălcării şi de a repara consecinţele, astfel încât
să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înaintea încălcării.
20. Statele contractante, părţi într-o
cauză, sunt în principiu libere să aleagă mijloacele prin care să se conformeze
unei hotărâri care constată o încălcare. Această libertate de apreciere în ceea
ce priveşte modalitatea executării unei hotărâri reflectă libertatea de alegere
acordată o dată cu obligaţia fundamentală impusă prin convenţie statelor
contractante, aceea de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor
garantate (art. 1). Dacă în urma încălcării dreptului de proprietate
restituirea în natură este totuşi posibilă, statul este obligat să o dispună.
Dacă, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau permite doar parţial
înlăturarea consecinţelor încălcării, art. 41 împuterniceşte Curtea să acorde
părţii vătămate, dacă este cazul, despăgubirile pe care le consideră necesare
[a se vedea hotărârea din 31 octombrie 1995 în cauza Papamichalopoulos şi alţii
împotriva Greciei (art. 50), seria A nr. 330-B, alin. 34].
21. În hotărârea cu privire la fondul
cauzei Curtea a arătat: "(...) Curtea constată că nu s-a oferit nici o
justificare pentru situaţia creată în urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie.
În special, nici această instanţă, nici Guvernul nu au prezentat motive
serioase care să ducă la concluzia că lipsirea de proprietate a fost justificată
pentru <<cauze de utilitate publică>>. În plus, Curtea constată că
reclamantul a fost lipsit de proprietatea bunului său de mai bine de patru ani,
fără să fi primit despăgubiri care să reflecte valoarea reală a acestuia, şi că
eforturile depuse pentru redobândirea dreptului de proprietate s-au dovedit
până în prezent inutile." (alin. 79)
22. Curtea consideră că, date fiind
circumstanţele cauzei, restituirea proprietăţii aflate în litigiu, aşa cum s-a
dispus prin hotărârea definitivă a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 9
decembrie 1993, l-ar situa pe reclamant, în măsura în care acest lucru este
posibil, într-o situaţie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu se
constata o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.
Din acest punct de vedere Curtea nu
poate accepta argumentele oferite de Guvern, conform cărora reclamantul ar fi
trebuit să introducă o nouă acţiune în revendicare. Curtea reaminteşte faptul
că Guvernul a pus deja în discuţie această problemă sub forma excepţiei de neepuizare
a căilor interne de atac, excepţie respinsă de Curte în hotărârea prin care s-a
pronunţat asupra fondului (alin. 55).
Având în vedere că apartamentul pe
care îl ocupă reclamantul i-a fost restituit şi că măsura restituirii a fost
confirmată prin decizia din 26 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti (alin.
8 de mai sus), statul trebuie, prin urmare, să restabilească dreptul de
proprietate al reclamantului pentru restul imobilului. Aceasta nu trebuie să
impieteze asupra oricărei pretenţii pe care domnul Mirescu ar putea-o avea cu
privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului de la parter şi care nu
poate fi valorificată decât în faţa instanţelor interne.
23. În cazul în care statul pârât nu
procedează la restituire în termen de şase luni de la pronunţarea prezentei
hotărâri, Curtea hotărăşte că va trebui să plătească reclamantului, cu titlul
de prejudiciu material, valoarea actuală de circulaţie a imobilului, din care
trebuie dedusă valoarea bunului deja restituit reclamantului.
24. În ceea ce priveşte determinarea
valorii acestei despăgubiri Curtea constată o diferenţă considerabilă între
metodele de calcul folosite în acest scop de experţii desemnaţi de către părţi.
Luând în considerare informaţiile puse
la dispoziţie privind preţurile de pe piaţa imobiliară din Bucureşti, Curtea
apreciază că valoarea construcţiei şi terenului, în funcţie de preţul pieţei,
este de 215.000 USD, din care 78.795 USD reprezintă valoarea apartamentului şi
părţii de teren deja restituite reclamantului. Prin urmare, valoarea
despăgubirii pe care Guvernul trebuie să o plătească reclamantului se ridică la
136.205 USD, din care suma de 42.100 USD reprezintă valoarea apartamentului
ocupat de domnul Mirescu. Această sumă urmează să fie plătită în lei româneşti,
conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.
B. Prejudiciul moral
25. Reclamantul a solicitat de
asemenea 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral pentru suferinţele
"grave, insuportabile şi incomensurabile", cauzate de decizia din
1995 a Curţii Supreme de Justiţie, când a fost privat pentru a doua oară de
proprietate, deşi reuşise în anul 1993 să remedieze încălcările comise de către
autorităţile comuniste timp de 40 de ani. Acesta a solicitat despăgubiri şi
pentru pierderea dreptului de folosinţă asupra proprietăţii sale, din anul 1995
până în prezent, ca urmare a hotărârii Curţii Supreme de Justiţie. Nu a indicat
însă o anume sumă în această privinţă.
26. Guvernul a respins această cerere,
estimând că nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu moral. În plus,
Guvernul a susţinut că ar fi contrar jurisprudenţei instanţelor româneşti să
acorde despăgubiri pentru pierderea dreptului de folosinţă şi dispoziţie, cu
titlul de prejudiciu moral.
27. Curtea consideră că situaţia de
fapt analizată a avut ca rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate,
dreptului de acces la o instanţă şi dreptului la un proces echitabil, motiv
pentru care apreciază că suma de 15.000 USD reprezintă o reparaţie echitabilă a
prejudiciului moral suferit. Această sumă va fi plătită în lei româneşti,
conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.
C. Cheltuieli de judecată
28. Reclamantul a solicitat
restituirea sumei de 2.450 USD, pe care i-a justificat după cum urmează:
a) 1.644 USD pentru onorariile
avocaţilor care l-au reprezentat în faţa Curţii, atât pe fond, cât şi în
problema acordării satisfacţiei echitabile;
b) 50 USD pentru cheltuieli diverse
(telefon, fotocopii, notar etc.);
c) 700 USD pentru plata unei expertize
(500 USD pentru expertiza propriu-zisă şi 200 USD pentru completarea
expertizei, cu scopul evaluării proprietăţii la data de 1 septembrie 2000);
d) 300 franci francezi (FRF) pentru
plata vizei franceze necesare pentru deplasarea ocazionată de audierile în
şedinţă publică de la Strasbourg.
29. Guvernul nu a ridicat obiecţii
faţă de restituirea sumelor cheltuite, cu condiţia prezentării documentelor
justificative.
30. Curtea consideră că toate
cheltuielile pretinse, pentru care au fost depuse acte doveditoare, au fost
reale, necesare şi rezonabile ca valoare. În aceste condiţii apreciază că
reclamantului trebuie să i se restituie suma cerută, de 2.450 USD, mai puţin de
3.900 FRF primiţi din partea Consiliului Europei cu titlu de asistenţă
juridică. Această sumă urmează să fie plătită în lei româneşti, conform ratei
de schimb aplicabile la momentul plăţii.
D. Dobânzi
31. Având în vedere că despăgubirile
acordate au fost fixate în dolari S.U.A., Curtea va stabili o rată a dobânzii
de 6% pe an.
Pentru aceste motive, Curtea, în
unanimitate,
1. hotărăşte că statul pârât trebuie
să restituie reclamantului, în termen de şase luni, casa în litigiu şi terenul
pe care este amplasată, cu excepţia apartamentului şi a părţii de teren care au
fost deja restituite;
2. hotărăşte că, în cazul în care
restituirea nu va avea loc, statul pârât va plăti reclamantului, în acelaşi
termen de 6 luni, 136.205 (o sută treizeci şi şase de mii două sute cinci)
dolari S.U.A., cu titlu de prejudiciu material, urmând să fie plătiţi în lei
româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii;
3. hotărăşte că statul pârât trebuie
să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume ce vor fi
plătite în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul
plăţii:
a) 15.000 (cincisprezece mii) dolari
S.U.A., cu titlul de prejudiciu moral;
b) 2.450 (două mii patru sute
cincizeci) dolari S.U.A., din care se scad 3.900 (trei mii nouă sute) franci
francezi, primiţi pentru asistenţă juridică, cu titlu de cheltuieli de
judecată;
4. hotărăşte că pentru sumele
menţionate la pct. 2 şi 3 se va percepe o dobândă anuală de 6%, cu începere de
la expirarea termenelor până la momentul plăţii;
5. respinge acordarea satisfacţiei
echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limbile engleză şi
franceză, apoi comunicată în scris la data de 23 ianuarie 2001, în aplicarea
art. 77 alin. 2 şi 3 din regulamentul Curţii.
Luzius Wildhaber,
preşedinte
Maud de Boer-Buquiccho,
grefier adjunct
Joi, 9 Februarie 2012
