logo Vineri, 25 Mai 2012
 
Diverse
Feedback
Despre noi
Ce facem
Contact
rss juris.ro RSS
 
Arhiva stiri
 
Drept civil

Codul de procedură civilă si 10 legi uzuale actualizat 12 martie 2008


Autor:
Editura: Editura Hamangiu
Pret: 9.00 LEI

COMANDA AICI!

Lucrarea cuprinde textul Codului de procedură civilă, incluzând toate actele normative în vigoare apărute până la data de 12 martie 2008, prin care s-au modificat, completat sau abrogat, expres sau implicit, dispoziţii din Cod. Pe lângă deciziile Curţii Constituţionale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate (cuprinde ultima decizie în materie a Curţii Constituţionale nr. 66/2008), au fost reproduse în extras şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţate în recursuri în interesul legii, dezlegarea problemelor de drept din cadrul acestor decizii fiind obligatorie pentru instanţele de judecată, potrivit art. 329 din Codul de procedură civilă. Alăturat sunt redate, integral sau în extras, zece dintre cele mai uzuale acte normative care întregesc cadrul legal al procedurii civile, reglemetări privind: somaţia de plată, medierea, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, organizarea judiciară, taxele de timbru şi timbrul judiciar. Lucrarea este însoţită de un index alfabetic detaliat, întocmit atât pentru Cod, cât şi pentru legile uzuale, menit să faciliteze cititorilor mai puţin obişnuiţi cu structura acestora, accesul rapid la dispoziţiile legale căutate.

COMANDA AICI!

 
Categorii
Drept (583)
Drept international (27)
Drept comunitar (6)
Teoria Dreptului (3)
Dreptul familiei (21)
Jurisprudenta (67)
Drept constitutional (1)
Drept fiscal - Taxe si impozite (17)
Drept procesual penal (30)
Drept procesual civil (30)
Drept comercial (46)
Drept penal (85)
Drept civil (83)
 
Edituri
Institutul National al Magistraturii (4 )
Editura Hamangiu (208 )
Wolters Kluwer Romania (69 )
Editura C.H. Beck (574 )
Universul Juridic (144 )
 
Adauga in cos cart
Print rss
Recomanda rss
Y!M rss
nu aveti produse in cos shoppingCart
Publicitate
Inregistrare marci in toata lumea
Selectii
Curtea Constitutionala rateaza o sansa istorica. A cata ? (Opinii)
Drept internaţional public (Carti)
Nesimtirea publica (Opinii)
Lista statelor ale caror acte notariale sunt acceptate in Romania fara apostilare si fara supralegalizare (Articole de specialitate)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile (Legislatie)
CSM inutil (Opinii)
Codul Fiscal (Legislatie)
Colaboratori la JURIS.ro (Joburi/Anunturi)
Iresponsabilitatea justitiei (Opinii)
Constituţia României şi 2 legi uzuale actualizat 1 octombrie 2007 (Carti)
 
 
 
Thank you for visiting juris.ro